joi, 26 septembrie 2019

Timp de iubire

Încet, încet, apropie-te discret,
C-avem timp de iubire berechet!
Lasă ploaia caldă
Să cadă pe umerii mei goi
Odată cu frunzele uscate de tei,
Lasă-mi ochii să se scufunde
În lumina ochilor tăi;

Flacăra dragostei nu se va stinge
Chiar dacă va ninge sau va veni potopul,
Snopul de fiori de dor e destul de mare,
Raza de soare din suflet nu-mi va dispare
Oricât va fi frigul de mare.

Strânge-mă în brațe, tare, tare,
Să simt că-mi fuge pământul
de sub picioare,
Vreau să prind aripi, să pot să zbor,
Apoi să pun toate momentele frumoase
În cutia de aur a amintirilor.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Versuri cu, sau fără sensuri


Departe de nori

Iubite, știi că numele tău
E tatuat pe sufletul meu,
Mi-ai dăruit iubire cu carul,
Mi-am înecat amarul de atâtea ori
În vorbele-ți frumoase
Care m-au dus departe de nori!

Când blânzii-ți ochișori
Mă priveau cu duioșie
Ardeam ca o făclie
Din dragoste nemărginită,
Nu-mi mai păsa
De vremea urâtă de afară,
În mine era primăvară.

O fanfară de greieri cânta
În fiecare seară la fereastra mea,
Lumea îmi părea mică,
Tristețea murea de oftică
Atunci când mă sărutai
Și în brațe mă țineai.

Prin viu grai îmi transmiteai
Că sunt averea-ți
Pe care te bucurai c-o ai,
Niciun pai nu mă lăsai să ridic de jos,
Îmi erai credincios, îți eram credincioasă,
O dragoste ca în povești trăiam!

Te-așteptam acasă cu masa pusă,
Îmi puneam sufletul pe tavă
Și inima în palmele-ți calde,
Flori dalbe din cer cădeau,
Îngerii dansau de fericire
Când vedeau atâta iubire!

Spre nemurire pașii mi i-ai dus
Căci datorită ție am pus
Mii de versuri pe hârtii
Presărate cu parfum de magnolii
Și de orhidee;
Sunt cea mai împlinită femeie
De când te-am cunoscut,
Te iubesc din ce în ce mai mult!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Versuri cu, sau fără sensuri



Muguri noi

A venit toamna,
Îmbracă-mă în flori de nu-mă-uita
Cu petale albe, diafane,
Cuprinde-mă în brațele-ți lungi
Ca două liane,
Strânge-mă la pieptul tău,
Să-mi aduc cu drag aminte
De-aceste clipe unice mereu.

A venit toamna iubitul meu,
Iarba s-a uscat, copacii-s golași,
Dar ghiocei și toporași
Nu doar la primăvară voi vedea
În grădina din inimioara ta;
Știu că-n suflet ți-au răsărit muguri noi
De vise și speranțe pentru amândoi.

Trifoiul cu patru foi nu lipsește
Din decorul pictat în culori minunate,
Porțile tristeții sunt ferecate,
Oaza de fericire și de libertate
Nu e prea departe,
Putem bea apă vie din ea
Cât timp iubire-adevărată
Între noi va exista.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Versuri cu, sau fără sensuri


luni, 23 septembrie 2019

Pe Repeat

Aș da muzica iubirii pe Repeat
Ca să dansăm pe-același Beat,
Când inimile noastre bat la unison;
Pe frunzulițe de-anason aș scrie
Că te ador ca pe parfumul de iasomie
Ce nu-mi lipsește din vreo poezie.

Sărutu-ți dulce-n grabă ți l-aș savura
În loc de gura amăruie de cafea
Pe care-o beau în fiecare dimineață;
În brațe mereu te-aș strânge,
Nu te-aș lăsa ca pe-un armăsar pur-sânge
S-o iei vreodat' pe arătură...

Ca pe-o sculptură modernă

Te-aș contempla și te-aș aprecia
De ți-ai pune tâmpla lângă tâmpla mea
Și-ai sta așa ore întregi...
Legi noi aș inventa ca să nu poți anula
Niciun jurământ făcut cândva.

Ți-aș da vocea caldă pe Repeat
Atunci când îmi spui șoptit
Că mă iubești până la plus infinit,
Că sunt tot ce ți-ai dorit, dragul meu iubit;
Eu te iubesc până la cer,
Îmi ești al sufletului giuvaier,
Comoară minunată, capodoperă de artă.

*
Autor - Crisastemis
Din Volumul - Versuri cu, sau fără sensuri

*
BEAT/ BIT (adj. muzică)

- Stil distinct în rockul modern și în jaz,
ce presupune accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii, peste această structură suprapunându-se alte celule ritmice secundare.
- Bătaie / Timp forte al unei măsuri.

SURSA: DEX '98(1998)


Tu ești...

Tu ești lângă mine atunci când îmi e greu,
Ești rază a speranței în Universul meu,
Îți simt cu toată ființa prezența plăcută
Când mă scufund în liniștea absolută.

Cărarea spre Infinit nu mai e abruptă,
Inima nu mai mi-e frântă
De când ai devenit muza mea,
Frumoasă, norocoasă stea!

Tu ești o mare de iubire,
Mi-aduci în viață fericire,
Ești ca o adiere blândă de vânt,
Te port mereu în gând,
N-aș renunța la tine nicicând.

Tu ești oaza-mi de lumină,
Îmi faci din fiecare noapte întunecată
Noapte senină, divină,
Mi-e inima plină de bucurie
De când te-am cunoscut.

Tu-mi ești cer și pământ,
Crede-mă pe cuvânt
Când îți spun că te ador,
Săgeata lui Amor face minuni
Chiar și atunci când sunt furtuni.

De luni până luni te-aș privi
Și nu m-aș plictisi,
Ca pe o zeitate te-aș venera,
Ca pe-o icoană, de suflet mi te-aș agăța,
Aș picta un soare uriaș deasupra ta,
Ți-aș pune la picioare toată iubirea mea
Și-n brațe un buchet de flori 
De nu-mă-uita.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Versuri cu, sau fără sensuri



Datorită ție, am putere

Of, iubite, cum ești tu,
Nu-i altul pe lume, nu!
Ochii tăi, ca stelele
Strălucesc în nopțile
Când privighetorile
Cântă, cântă, și iar cântă;

Babele-ți descântă de deochi
Prin metode noi și vechi
Când îmi pui cireșe la urechi
Și îmi șoptești încetișor
Că simți în suflet calzi fiori de dor
Când eu n-apar în visele-ți color.

Of, iubite, gura ta,
E mai dulce ca mierea,
Nu mă pot sătura de ea!
Ți-aș da jumătate din avere
Ți-aș da inima mea, golită de durere,
Ți-aș da orice, dacă mi-ai cere,
Căci datorită ție am putere.

Când e ploaie sau ninsoare,
Tu-mi ești soare, om frumos,
Mă scapi de orice moment primejdios,
Transformi drama în comedie,
Mi-aduci în suflet bucurie.

Iubitul meu iubițel,
Delicat ca un stânjenel,
Abia aștept să-mi dai acel inel
Pe care mi l-ai promis demult;
Te iubesc atât de mult!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Versuri cu, sau fără sensuri


duminică, 22 septembrie 2019

Gaz pe foc

Acoperă-mi gura cu buzele tale,
Cu sărutările-ți dulci, aproape ireale,
Mângâie-mi obrajii rotunzi
ca două portocale
Când dansez cu picioarele goale 
prin ploaie,
Pune un strop de gaz pe foc,
Să nu se stingă a iubirii noastre vâlvătaie;

Promit că n-am să fiu ca trestia
Care se îndoaie când bate vântul,
N-o să-mi fugă pământul de sub picioare
Când o să simt fluturi zburând
În inima-mi frumoasă, mare,
O rază de soare încă strălucește
În sufletu-mi din care bunătatea 
nu lipsește.

Iubește-mă cu zgomot, nu în tăcere,
Scufundă-te cu mine 
în oceanul de plăcere,
Să crape dușmanii de ciudă,
Căci inimile ne abundă de fericire
Când suntem pe aceeași linie de plutire.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Versuri cu, sau fără sensuri